Program muzical, 30 septembrie 2023

În Sabatul din data de 30 septembrie 2023, comunitatea din Timișoara a avut bucuria de a primi vizita fraților din comunitatea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea ”Speranța” Timișoara, alături de fratele pastor Vasile Burleanu.

Fanfara și corul oaspeților, poeziile și mesajele pregătite au adus bucurie în sufletele fraților, iar laudele înălțate cu această ocazie au fost asemenea cuvintelor psalmistului:

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! – Psalmii 150:6 VDC

Mesajul spiritual a fost transmis de fratele pastor Vasile Burleanu despre pilda ispravnicului necredincios, relatarea găsindu-se în Luca 16:1-8 VDC.

  1. Isus a mai spus ucenicilor Săi: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.
  2. El l-a chemat şi i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.”
  3. Ispravnicul şi-a zis: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
  4. Ştiu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.”
  5. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său şi a zis celui dintâi: „Cât eşti dator stăpânului meu?”
  6. „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi şezi degrabă de scrie cincizeci.”
  7. Apoi a zis altuia: „Dar tu cât eşti dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.”
  8. Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelept. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.

Esența mesajului a avut rolul de a ne provoca pe fiecare personal să ne gândim la viitorul nostru, la fel cum ispravnicul necredincios, atunci când a fost pus în situația de a fi scos din isprăvnicie datorită necredincioșiei lui, s-a gândit să își aranjeze viitorul. Cu atât mai mult noi ca și creștini trebuie să ne gandim la cele veșnice și astăzi să ne pregătim pentru cer.

Fiecare credincios a fost invitat să își facă o retrospectivă asupra anului 2023, cât timp și-a alocat pentru Dumnezeu și cât timp pentru cele vremelnice.

Masa de părtășie a încheiat întâlnirea noastră, remarcând ca și psalmistul:

Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! – Psalmii 133:1 VDC

Dumnezeu să ne călăuzească pe acest pământ, să ne ajute pe fiecare dintre noi să ne gândim acum la viitor și la viața veșnică. Nu mai amâna momentul pentru a-ți pregăti un loc în împărăția cerurilor.

Dumnezeu să binecuvânteze fiecare credincios.

Mulțumim Bisericii Baptiste pentru găzduire!

Scroll to Top